Peste 400 de copii au adus spiritul Crăciunului, ieri, 15 decembrie, la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Gorj, unde au venit să colinde pompierii. Atmosfera a fost una de sărbătoare, plină de emoție și bucurie, iar momentul culminant a fost apariția lui Moș Crăciun, care a sosit într-un mod inedit, cu autospeciala de pompieri, spre încântarea celor mici.
Colindele interpretate de copii au transformat curtea instituției într-un adevărat spectacol al tradițiilor de iarnă, fiind apreciate de pompierii gorjeni, care i-au întâmpinat cu zâmbete și aplauze. În semn de recunoștință, Moș Crăciun a oferit fiecărui copil mici daruri, gest care a adus și mai multă bucurie participanților.

Reprezentanții ISU Gorj au transmis un mesaj de mulțumire copiilor pentru efortul și dedicarea de care au dat dovadă, dar și cadrelor didactice și părinților care îi îndrumă spre activități ce contribuie la păstrarea tradițiilor românești. Totodată, aceștia au subliniat implicarea colegilor pompieri, care în fiecare an se transformă în „spiridușii” lui Moș Crăciun pentru a face posibilă această întâlnire devenită deja o tradiție.
„Dragi copii, vă mulțumim pentru spiritul Crăciunului pe care l-ați adus prin colindele voastre. Pentru că noi, pompierii, suntem prietenii lui Moș Crăciun, l-am rugat să poposească la noi și să le ofere mici cadouri tuturor copiilor. Mulțumiri colegilor noștri, care în fiecare an sunt spiridușii moșului. Sărbători fericite tuturor!”, au transmis reprezentanții ISU Gorj.

Evenimentul a reconfirmat legătura specială dintre pompieri și comunitate și a adus, pentru câteva ore, magia Crăciunului mai aproape de cei mici.


