FOTO | Craiova Uimește Europa: A Devenit Nr. 1 la Târgurile de Crăciun în 2025!

- Advertisement -

Primarul municipiului Craiova, Lia Olguţa Vasilescu, a anunțat joi, 27 noiembrie, un rezultat istoric pentru oraș: Târgul de Crăciun din Craiova a fost desemnat câștigătorul competiției „Best Christmas Markets in Europe 2025”, după centralizarea voturilor exprimate pe platforma European Best Destinations. Craiova s-a clasat pe primul loc la nivel european, obținând 142.687 de voturi din întreaga lume și depășind cu peste 56.000 de voturi orașul aflat pe poziția a doua. Primarul a subliniat că peste 55% dintre voturile acordate provin din afara României, în special din Statele Unite ale Americii, Marea Britanie, Franța, Belgia, Germania și Spania, unde Craiova s-a situat fie pe primul loc, fie între primele trei destinații preferate de public. „Craiova a câștigat locul 1 în competiția Târgurilor de Crăciun din Europa! […] Mulțumim tuturor vizitatorilor și mai ales celor care ne-au votat”, a transmis edilul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

Potrivit organizatorilor Best Christmas Markets in Europe, ediția din acest an a atras la vot 803.258 de persoane din 179 de țări. Aceștia au precizat că rezultatul obținut de Craiova reprezintă o performanță remarcabilă, orașul românesc reușind să depășească destinații consacrate precum Strasbourg, Viena și Dresda. În evaluarea oficială, organizatorii au remarcat ascensiunea spectaculoasă a Craiovei, care găzduiește în prezent cel mai întins târg de Crăciun din Europa în ceea ce privește suprafața — peste 280.000 de metri pătrați transformați într-un univers luminos, festiv și atractiv pentru vizitatorii din întreaga lume.

Articole recente