Veste incredibil de pozitivă pentru județul Gorj! Proiectul construirii noului spital din Târgu Jiu avansează vizibil, după discuțiile purtate cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, la care au participat președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, și deputatul Mihai Weber, liderul PSD Gorj. Cei doi reprezentanți ai județului au subliniat încă o dată importanța strategică a acestei investiții pentru întregul Gorj, considerată una dintre cele mai mari și moderne dezvoltări medicale din ultimele decenii.

La licitația organizată pentru realizarea noului spital, nu mai puțin de 12 ofertanți, împreună cu 175 de subcontractanți din țară și din străinătate, au depus propuneri pentru construirea unității medicale de pe strada Progresului. Investiția are o valoare estimată de 448.450.275,81 lei fără TVA, finanțarea fiind asigurată de Banca Europeană de Investiții. Proiectul presupune o construcție modernă, cu structura 2S+P+8E+9R, precum și heliport, ceea ce va transforma noul spital într-o unitate de referință la nivel național.
Odată finalizat, spitalul va ridica standardele de îngrijire medicală din județ la un nivel superior celui existent, oferind servicii adaptate nevoilor actuale ale pacienților și introducând tehnologii medicale avansate. Investiția reprezintă nu doar o lucrare de infrastructură, ci un angajament ferm pentru sănătatea și viitorul comunității gorjene.
Deputatul Mihai Weber a ținut să mulțumească ministrului Sănătății pentru sprijinul constant oferit în derularea proiectului, precum și pentru susținerea tuturor investițiilor realizate în spitalele din Gorj în ultimii ani, unități care au fost dotate cu RMN-uri moderne, CT-uri și aparatură de înaltă performanță. Potrivit acestuia, colaborarea dintre autoritățile centrale și cele județene reprezintă un model de bune practici care va aduce beneficii concrete tuturor locuitorilor județului.
MESAJUL INTEGRAL AL DEPUTATULUI MIHAI WEBER DUPĂ ÎNTÂLNIREA CU MINISTRUL SĂNĂTĂȚII:
“GORJUL va avea un spital nou la Târgu Jiu! Proiectul construirii noului Spital în Târgu Jiu prinde contur. La discuțiile purtate cu ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, împreună cu președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, am scos încă o dată în evidență importanța acestei investiții pentru județul Gorj!
La licitația organizată, nu mai puțin de 12 ofertanți cu 175 de subcontractanți, din țară și din străinătate, au depus oferte pentru construirea noului spital din strada Progresului.
💰Proiectul cu o valoare estimată de 448.450.275,81 lei fără TVA, fonduri care vor fi asigurate de Banca Europeană de Investiții (BEI), presupune o construcție🏨 2S+P+8E+9R+heliport, reprezentând una dintre cele mai moderne unități spitalicești construite în țară în ultimii 30 de ani!
✅️ Odată cu construirea noului spital, calitatea serviciilor medicale oferite gorjenilor se vor situa la un nivel superior celui existent.
Acesta nu este doar un proiect de construcție, ci o investiție în viitorul și sănătatea fiecărui cetățean din județul Gorj.
🤝Mulțumesc domnului ministru #AlexandruRogbete pentru întregul suport acordat în realizarea acestui proiect și pentru susținerea tuturor investițiilor în spitalele din Gorj, majoritatea dotate cu RMN-uri de ultimă generație, CT-uri și aparatură de înaltă performanță.“ – a transmis în această seară deputatul Mihai Weber, președintele PSD Gorj.



