Prefectura Gorj a stabilit ultimele detalii pentru organizarea Zilei Naționale.

- Advertisement -

La sediul Instituției Prefectului – Județul Gorj a avut loc ieri o amplă întâlnire de lucru dedicată pregătirilor pentru manifestările organizate cu prilejul Zilei Naționale a României. La ședință au participat reprezentanți ai tuturor structurilor implicate în desfășurarea evenimentelor din 1 Decembrie, inclusiv președintele Consiliului Județean Gorj, Cosmin Popescu, dar și conducătorii principalelor instituții publice din județ.

În cadrul reuniunii au fost analizate și stabilite măsurile necesare pentru asigurarea unei organizări ireproșabile, atât din perspectiva siguranței publice, cât și a protocolului oficial. Reprezentanții instituțiilor au discutat calendarul activităților, fluxurile de participanți, responsabilitățile fiecărei structuri și mecanismele de coordonare interinstituțională.

Potrivit Prefecturii Gorj, obiectivul principal este ca manifestările dedicate Zilei Naționale să se desfășoare „în cele mai bune condiții, într-un cadru demn de importanța acestei zile simbolice pentru națiunea română”. Prefectura subliniază că 1 Decembrie reprezintă „un moment de unitate, respect și recunoștință”, iar instituția rămâne „pe deplin angajată” în coordonarea tuturor acțiunilor astfel încât gorjenii să se bucure de o sărbătoare plină de emoție și semnificație.

Evenimentele oficiale de 1 Decembrie vor cuprinde, ca în fiecare an, ceremoniale militare, depuneri de coroane, activități cultural-artistice și momente dedicate marcării Zilei Naționale a României. Programul complet urmează să fie făcut public în zilele următoare de către organizatori.

Articole recente