Polițiștii din Novaci au confiscat peste 50 de metri cubi de material lemnos în urma unui control efectuat la un depozit de lemne. Acțiunea a avut loc la data de 5 noiembrie 2025 și a fost desfășurată de Poliția Orașului Novaci împreună cu Secția 9 Poliție Rurală Novaci. În cadrul verificărilor, oamenii legii au descoperit că aproximativ 51 de metri cubi de lemn de foc, din diferite esențe, erau deținuți fără documente legale de proveniență. Valoarea materialului lemnos confiscat a fost estimată la 10.300 de lei.
Pe lângă confiscarea lemnului, societatea controlată a fost sancționată contravențional cu suma de 10.000 de lei, conform prevederilor Legii nr. 171/2010 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor silvice.
Polițiștii anunță că astfel de controale vor continua în perioada următoare, scopul fiind combaterea tăierilor ilegale de arbori și verificarea modului în care materialul lemnos este exploatat, transportat și comercializat.


