Țeapă la Rânca

- Advertisement -

Nu au fost mulțumiți de condițiile de cazare și le-au reclamat. Este vorba despre mai mulți turiști care au dorit să își petreacă sărbătorile de iarnă la Rânca, dar condițiile de cazare care li s-au promis au fost cu mult sub așteptările lor. Aceștia au apelat la Protecția Consumatorilor ca să li se facă dreptate.

Gorjenii au fost nemulțumiți, la sfârșit de an, de condițiile de cazare pe care le-au găsit la Rânca. Mai mulți turiști au sunat la Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor pentru că au găsit alte condiții de cazare față de ceea ce li s-a promis și au văzut pe internet.

Alte reclamații au vizat telefoanele mobile. Unui singur consumator i-a fost restituită suma de aproximativ 3000 de lei, după ce a achiziționat un mobil defect.

În luna decembrie, Comisariatul pentru Protecția Consumatorilor a primit 14 reclamații.

Articole recente