Durere fără margini în Plopșoru: Robert, 20 de ani, s-a stins în noaptea care i-a frânt destinul!

- Advertisement -

Durere fără margini în comuna Plopșoru, după ce Robert Dafinoiu, un tânăr de doar 20 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier produs în noaptea de 14 spre 15 octombrie, la intrarea în Fărcășești. Moartea lui fulgerătoare a lăsat în urmă o familie distrusă de durere și prieteni care nu își pot explica cum s-a putut întâmpla o asemenea nenorocire.

Cei care l-au cunoscut spun că Robert era un băiat liniștit, muncitor, plin de viață și cu planuri mari de viitor. Într-o clipă, totul s-a sfârșit tragic. Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Gorj, accidentul s-a produs în jurul orei 4:40 dimineața, pe Drumul Județean 674, la intrare în localitatea Fărcășești.

Robert, aflat la volanul autoturismului, ar fi pierdut controlul direcției de mers, iar mașina s-a răsturnat în afara carosabilului, oprindu-se pe plafon, pe un câmp de la marginea drumului. În autoturism se mai aflau doi pasageri – un tânăr de 17 ani și o tânără de 22 de ani, din Rovinari, respectiv Bâlteni.

Când echipajele de poliție și ambulanță au ajuns la fața locului, tânărul șofer se afla în stare de inconștiență, lângă autoturism. Echipajele medicale au efectuat manevre de resuscitare, însă, din nefericire, viața lui Robert nu a mai putut fi salvată.

Tânăra de 22 de ani a fost transportată la spital, pentru îngrijiri medicale, iar celălalt pasager, în vârstă de 17 ani, a părăsit locul accidentului, fiind identificat ulterior la domiciliul său din Rovinari. Polițiștii au întocmit dosar penal pentru ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, urmând să stabilească împrejurările exacte în care s-a produs tragedia.

Comunitatea din Plopșoru este în stare de șoc. Pe rețelele de socializare, zeci de prieteni și cunoștințe au transmis mesaje de durere și condoleanțe, descriindu-l pe Robert ca pe un tânăr „cu suflet bun, mereu zâmbitor și respectuos”.

„Prea devreme ai plecat, Robi… Dumnezeu să te odihnească în pace! Nu te vom uita niciodată!”, a scris un apropiat al familiei.

Articole recente