Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XII-a, a ajuns astăzi la Motru și urmează să poposească, în această după-amiază, la Târgu Jiu, unde va fi întâmpinată de autorități, militari, voluntari și cetățeni. Evenimentul marchează respectul și recunoștința față de veteranii și eroii României – cei care au luptat și continuă să lupte sub tricolor pentru libertatea și siguranța țării. Luni și marți, 13-14 octombrie, gorjenii sunt invitați să fie parte din acest demers simbolic și emoționant, care aduce împreună militari, sportivi și civili, uniți prin dragostea de țară și spiritul de solidaritate.
Ștafeta albastră, purtată în alergare de voluntarii Invictus, sosește luni, 13 octombrie, la ora 15:00, la Masa Tăcerii, fiind adusă din Drobeta-Turnu Severin. De aici, participanții vor parcurge, în mod simbolic, Calea Eroilor – drumul inițiatic gândit de Constantin Brâncuși în memoria eroilor neamului, până la Coloana fără Sfârșit.
Marți, 14 octombrie, la ora 08:00, ștafeta va pleca din nou la drum, de la Coloana fără Sfârșit, urmând traseul: Centura Municipiului Târgu Jiu – Cimitirul Eroilor – Turcinești – Schela – Pasul Vâlcan (Mausoleul Eroilor).
Evenimentul nu reprezintă o competiție, ci un omagiu adus celor care și-au jertfit viața pentru libertatea României.
La manifestare participă reprezentanți ai Batalionului 24 Infanterie „Ecaterina Teodoroiu” Târgu Jiu, Inspectoratului de Poliție Județean Gorj, Inspectoratului Județean de Jandarmi „Tudor Vladimirescu” Gorj, Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Lt. Col. Dumitru Petrescu” Gorj, precum și rezeriști militari, atleți ai Liceului Sportiv din Târgu Jiu și membri ai clubului Trix Bike.
Organizatorii îi invită pe toți gorjenii să se alăture acestui moment de recunoștință și să întâmpine Ștafeta Veteranilor Invictus, un simbol al curajului, unității și spiritului de neînvins.


