VIDEO | Scandal la o nuntă – noaptea trecută

- Advertisement -

Scene violente au avut loc noaptea trecută la o nuntă organizată într-o sală de evenimente din municipiul Craiova. Ceea ce trebuia să fie o petrecere plină de bucurie s-a transformat într-o adevărată încăierare între mai mulți nuntași. Potrivit imaginilor apărute pe internet, publicate în exclusivitate de site-ul altăștire.ro, (Video aici) mai multe persoane se împing, se lovesc cu pumnii și cu scaunele, iar unii dintre participanți pot fi văzuți alergându-se cu cuțitele în mână. În urma apariției clipurilor video, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj s-au sesizat din oficiu.

„La data de 12 octombrie a.c., polițiștii Serviciului de Investigații Criminale Dolj s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că, în incinta unei săli de evenimente din municipiul Craiova, a avut loc un conflict între mai multe persoane. În cauză, se efectuează cercetări pentru a se stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc evenimentul și identificarea persoanelor implicate, urmând ca, în funcție de rezultatul cercetărilor, să fie dispuse măsuri în consecință”, a declarat subcomisarul de poliție Cristian Grigorescu, purtător de cuvânt al IPJ Dolj.

Până la acest moment, nu a fost depusă nicio plângere, iar nicio persoană nu a necesitat îngrijiri medicale. Polițiștii continuă verificările pentru a stabili ce a declanșat scandalul și cine sunt participanții la altercație.

Articole recente