Într-o declarație transmisă public, deputata Ionelia Priescu, președintele AUR Gorj, acuză Ministerul Mediului, condus de Diana Buzoianu (USR), că sabotează securitatea energetică a României prin blocarea unor proiecte strategice în domeniul hidroenergiei. Aceasta afirmă că actualul ministru a fost impus politic de Nicușor Dan și USR și cere demiterea ei printr-o moțiune depusă în Parlament.
„La înțelegere cu PSD și PNL, Nicușor Dan și USR și-au impus omul la ministerul Mediului. Ministrul Diana Buzoianu, acest demn reprezentant al ipocriziei „verzi”, blochează proiecte energetice esențiale pe criterii ideologice bolnave, ignorând complet nevoile reale ale României. AUR cere demiterea ei prin moțiune și o schimbare de direcție pentru viitorul energetic al țǎrii.” – transmite deputata Ionelia Priescu.
Subiectul a devenit un nou punct de tensiune în coaliția de guvernare, după ce și parlamentari ai PSD au criticat-o pe Diana Buzoianu pentru întârzierea avizelor de mediu necesare continuării lucrărilor la mai multe hidrocentrale, în special cea de la Pașcani. Potrivit parlamentarilor contestatari, blocajele administrative pun în pericol investiții începute înainte de 1989 și împing România spre o dependență și mai mare de importurile de energie.
În moțiunea intitulată „Slăbirea securităţii energetice a României prin politici de mediu care obstrucţionează punerea în funcţiune a hidrocentralelor începute înainte de 1989”, AUR susține că ministrul Buzoianu blochează „proiecte strategice”, în contextul în care România a devenit net importatoare de energie în prima jumătate a anului 2025. „Securitatea energetică a României este astăzi grav vulnerabilizată. În primul semestru al anului 2025, România a înregistrat o creștere cu 54% a importurilor de energie electrică față de aceeași perioadă din 2024”, se arată în textul moțiunii, care mai notează că țara noastră a înregistrat tarife printre cele mai ridicate din Uniunea Europeană pe piața spot.
România a devenit net importatoare de energie în prima jumătate a anului 2025, iar tensiunile privind hidrocentralele nefinalizate de zeci de ani s-au acutizat. În acest climat, opoziția – dar și voci critice din coaliția de guvernare – cer o reevaluare a politicilor de mediu pentru a prioritiza independența energetică.


