Hoț prins după ce a furat peste 800 de lei dintr-o benzinărie din Bumbești Jiu!

- Advertisement -

Un bărbat de 38 de ani din municipiul Lupeni, județul Hunedoara, a fost prins de polițiștii gorjeni după ce a sustras peste 800 de lei dintr-o benzinărie din Bumbești Jiu. Incidentul a avut loc pe 21 septembrie, când un bărbat de 36 de ani, din comuna Roșia de Amaradia, a sunat la 112 și a anunțat că o persoană necunoscută a pătruns în incinta stației. Din tejghea au dispărut 250 de lei, iar dintr-un sertar aflat într-un birou au fost furați alți 564 de lei. Polițiștii s-au deplasat imediat la fața locului și, în urma verificărilor, l-au identificat pe suspect, care a recunoscut că a luat banii motivând că nu are venituri. Prejudiciul a fost recuperat în totalitate și restituit părții vătămate. În cauză a fost deschis dosar penal pentru furt calificat, cercetările fiind continuate de către polițiști.

Articole recente