Ionelia Priescu (AUR Gorj) acuză ministrul Energiei de „teatru ieftin” pe tema închiderii mineritului

- Advertisement -

Deputata Ionelia Priescu, președintele organizației AUR Gorj, a reacționat vineri la declarațiile ministrului Energiei, Bogdan Ivan, privind vinovații pentru închiderea mineritului pe cărbune din România. Conform deputatei AUR, Bogdan Ivan a afirmat recent că „vinovații pentru închiderea mineritului sunt cei care au decis pentru România în ultimii 5 ani și și-au asumat că vor renunța total la exploatarea cărbunelui”.

În replică, Ionelia Priescu a transmis un mesaj tranșant:

Dar cine sunt acești vinovați despre care vorbește ministrul Bogdan Ivan? Nu vorbim oare despre reprezentanții partidelor de la putere? Nu vorbim de lobby-ul agresiv al partenerilor din USR pentru închiderea minelor pe cărbune în numele ideologiei verzi? Domnule ministru Ivan, stați cu vinovații la masă! PSD trebuie să înceteze să mai facă acest teatru ieftin care jignește inteligența românilor!”, a scris deputata AUR pe pagina sa de facebook.

Context: închiderea minelor și tranziția energetică

Declarațiile vin în contextul procesului de restructurare a Complexului Energetic Oltenia și al tranziției energetice asumate de România în fața Comisiei Europene, prin renunțarea treptată la cărbune și trecerea la surse alternative de energie. La Gorj, unde mii de locuri de muncă depind direct de minerit și producția de energie pe bază de cărbune, subiectul rămâne unul dintre cele mai sensibile. Închiderea unor exploatări miniere și a unor grupuri energetice a generat proteste și nemulțumiri sociale, iar responsabilitatea politică pentru aceste decizii este constant disputată între partidele aflate la guvernare în ultimii ani.

AUR mizează pe tema energetică

Prin această declarație, Ionelia Priescu continuă linia de mesaj a AUR la nivel național, care critică vehement politicile de „închidere forțată” a mineritului și cere protejarea locurilor de muncă din județe dependente de sectorul energetic pe bază de cărbune.

Articole recente