Primarul comunei Ciuperceni, Claudiu Matei Dragotă, a transmis un mesaj public ferm pe pagina sa de socializare, după ce, în noaptea trecută, un cetățean a abandonat mobilier vechi pe domeniul public, chiar în fața unei proprietăți din satul Strâmba Vulcan. Edilul a făcut un apel direct către posesorul unui autoturism Skoda Octavia, gri, cu numărul de înmatriculare GJ 36 ADN și remorca LYE, rugându-l să revină și să își ridice bunurile abandonate: „Așa nu, comuna nu este groapa de gunoi a nimănui!”, a subliniat acesta.
Primarul a reamintit faptul că, încă de la începutul anului, Primăria Ciuperceni duce o luptă constantă împotriva celor care aleg să ignore regulile de bun-simț și aruncă deșeuri de orice fel pe domeniul public.
În cursul zilei de astăzi, autoritățile locale vor înainta o plângere oficială pentru identificarea și sancționarea persoanei responsabile. „O comună curată depinde de noi toți!”, a fost mesajul de încheiere al edilului către comunitate.


