Circulație închisă AZI pe Valea Sohodolului pentru „Carpați Retro – Târgu Jiu 2025”

- Advertisement -

Astăzi, 29 august 2025, între orele 17:00 – 20:00, circulația rutieră va fi închisă pe drumul județean DJ 672C, în zona Valea Sohodolului, comuna Runcu, județul Gorj. Restricția vizează tronsonul cuprins între kilometrii 14+500 și 20+200, măsura fiind luată pentru desfășurarea în condiții de maximă siguranță a ediției a XXVI-a a evenimentului de regularitate „Carpați Retro – Târgu Jiu 2025”.

Pe parcursul intervalului menționat, accesul auto va fi complet restricționat pe segmentul vizat, urmând să fie amplasate indicatoare rutiere și panouri suplimentare cu mențiunea „DRUM ÎNCHIS CIRCULAȚIEI PUBLICE în ziua 29.08.2025, orele 17:00 – 20:00”.

Organizatorii, Retromobil Club România, fac apel la înțelegerea participanților la trafic și la respectarea restricțiilor temporare:

Măsura este necesară pentru desfășurarea în condiții optime a unuia dintre cele mai importante evenimente dedicate vehiculelor istorice din România”, au transmis aceștia.

Evenimentul „Carpați Retro” reunește anual pasionați de vehicule istorice din întreaga țară și reprezintă o tradiție de peste două decenii în calendarul manifestărilor auto din România.

Articole recente