Fostul edil al municipiului Motru, Gigel Jianu, devenit consilier local, continuă să atragă atenția nu prin reușite administrative sau politice, ci prin litigiile pe care le deschide împotriva instituțiilor unde a lucrat. De data aceasta, fostul primar liberal și-a dat în judecată actualul angajator – Complexul Energetic Oltenia S.A. (CEO).
Conform portalului instanțelor de judecată, acțiunea a fost depusă în 15 iulie 2025 și vizează un dosar pe „conflicte de muncă și asigurări sociale”. Practic, Jianu contestă modul în care compania l-ar fi repartizat la locul de muncă.
De la birou la carieră – un drum prea lung pentru fostul primar
Până în vara acestui an, Jianu lucra la sediul principal al CEO din Târgu-Jiu. În urma reorganizării dispuse de conducerea companiei, fostul membru al Directoratului a fost repartizat la Cariera Jilț, lucru care nu pare să-i fi convenit.
Mutarea i-ar fi complicat naveta, mai ales pentru un politician obișnuit, ani buni, cu biroul de primar și apoi cu funcții administrative. Surse din interiorul companiei afirmă chiar că Jianu ar fi vizat o poziție de conducere, mai exact postul de director al Carierei Roșiuța, unde ar fi beneficiat și de sprijin politic din partea PNL.
De la pretenții de director, la procese în instanță
Cum planurile nu i-au ieșit, Jianu a decis să deschidă proces împotriva CEO, companie pe care o acuză în prezent, dar în cadrul căreia a ocupat anterior funcții de decizie. Situația pare să fie o reeditare a unor episoade mai vechi din cariera sa: același Jianu s-a judecat în trecut cu Primăria Motru, solicitând inclusiv plata concediilor de odihnă neefectuate pe perioada mandatului său de edil.
Un politician obișnuit mai mult cu litigiile decât cu victoriile electorale
Mandatul său de primar la Motru nu a fost urmat de alte succese politice notabile. La ultimele alegeri, Jianu a candidat din partea PNL pentru un nou mandat, însă a pierdut, rămânând fără fotoliul de edil și, ulterior, fără șefia organizației municipale a liberalilor. Acum, în loc de fotolii de director sau funcții administrative, Jianu se vede obligat să facă naveta la Jilț – o realitate care, după cum arată și procesul intentat CEO, pare greu de acceptat pentru fostul primar.


