Rogobete: Medicii din spitalele publice nu vor mai putea deconta servicii prin CNAS doar în privat.

- Advertisement -

Corectăm o anomalie legislativă Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat că săptămâna viitoare va intra în vigoare o modificare legislativă care va elimina o practică frecvent criticată din sistemul medical: posibilitatea medicilor angajați în spitalele publice de a-și încheia contractul cu Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) exclusiv în mediul privat.

„Există o anomalie legislativă prin care medicul, chiar dacă este angajat în sistemul public, îşi face contractul cu CNAS în mediul privat. Această anomalie a dus la fenomenul prin care, deşi spitalele publice au echipamente de ultimă generaţie – CT, RMN, aparatură finanţată din fonduri europene şi de la bugetul de stat – pacienţii nu beneficiază de ele. În schimb, sunt trimişi către unităţi private unde medicul decontează serviciile, deşi el este angajat al spitalului public”, a declarat Rogobete, citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, legea va fi corectată în perioada imediat următoare. „Prin modificarea legislativă, care apare săptămâna viitoare, acest lucru nu va mai fi posibil. Orice medic angajat în spitalul public îşi face prioritar contractul cu CNAS în mediul public şi, suplimentar, dacă doreşte, după program, sigur că poate deconta servicii şi în mediul privat”, a precizat ministrul.

Ce se întâmplă cu pacienții neasigurați

Oficialul a explicat și situația pacienților care nu sunt asigurați medical, dar care beneficiază de tratamente în cadrul programelor naționale de boli cronice.

„În primul rând, toţi pacienţii care se află în programele naţionale de boli cronice – peste 14 programe – beneficiază în continuare de diagnostic, tratament, investigaţii şi servicii medicale, indiferent dacă sunt sau nu asiguraţi. O mare parte dintre coasiguraţi se regăsesc în această categorie, ceea ce înseamnă că vor avea acces la tratament în continuare”, a explicat Rogobete.

În plus, Guvernul a extins termenul pentru acordarea serviciilor medicale persoanelor neasigurate până la 1 ianuarie 2026.

„Mai important decât orice este că toate persoanele fără venit beneficiază de pachetul minimal de bază oferit de medicul de familie. Deci investigaţiile de bază pot fi făcute şi pentru persoanele neasigurate. Iar dacă acestea sunt parte din programele naţionale – şi majoritatea sunt – vor fi tratate şi vor beneficia de medicamentele necesare în continuare”, a conchis ministrul.

Articole recente