Un băiat în vârstă de 16 ani, din orașul Rovinari, a ajuns de urgență la spital, după ce a consumat pește pe care chiar de e îl pescuise. Starea tânărului s-a agravat rapid, necesitând transferul inițial la un spital din Craiova, iar ulterior la Spitalul pentru Copii „Grigore Alexandrescu” din București, unde primește îngrijiri medicale specializate.
Potrivit primelor informații, adolescentul ar fi acuzat simptome severe de intoxicație alimentară, la scurt timp după ce a consumat peștele preparat acasă. Autoritățile au demarat o anchetă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs incidentul și, mai ales, ce tip de pește a fost consumat și dacă acesta provenea dintr-o zonă poluată sau interzisă pescuitului. Medicii atrag atenția asupra riscurilor consumului de pește necontrolat sanitar, mai ales în cazul în care acesta provine din ape stagnante sau suspecte de contaminare. Starea adolescentului este monitorizată atent, iar ancheta urmează să stabilească dacă este vorba despre o intoxicare cu toxine naturale, contaminanți chimici sau altă cauză medicală.


