Au sărit în Gilort după cruce

- Advertisement -

Tradiția crucii aruncată în apa Gilortului în ziua de Bobotează se păstrează cu sfințenie în comuna Bengești-Ciocadia. În fiecare an, preotul paroh susține slujba religioasă chiar pe malul râului după care aruncă crucea în apă. Flăcăii mai îndrăzneți se aruncă în apa rece a Gilortului pentru a prinde crucea. Acest ritual s-a păstrat și astăzi.

Localnicii din comuna Bengești Ciocadia s-au adunat dis-de-dimineață pe malul Gilortului ca să fie prezenți la slujba de Bobotează susținută de doi preoți. Enoriașii au avut în mâini câte o lumânare, lângă care au legat busuioc, boabe de fasole, dar și boabe de grâu, pentru ca anulul care vine să fie îmbelșugat.

Cei doi preoți au susținut slujba la malul Gilortului, după care a fost aruncată o cruce de lemn în apa rece.

În timp ce preoții susțineau slujba dedicată acestei zile care prevestește botezul Domnului, pe malul celălalt, trei tineri dintre cei mai curajoși așteptau cu nerăbdare să sară în apă după cruce. Aceștia s-au încumetat să se arunce în Gilort pentru a prinde crucea. Din bătrâni se spune că cel care va prinde crucea din apă, va fi sănătos și va avea parte de belșug tot anul.. Cel mai norocos s-a dovedit a fi același tânăr, în vârstă de 28 de ani, care, de cinci ani, prinde crucea aruncată de preotul paroh în apa Gilortului.

Preotul paroh Nițu susține că tradiția crucii este păstrată din străbuni în comuna pe care acesta o păstorește.

După ce preotul a sfințit apa Gilortului, localnicii s-au stropit pentru a le merge bine tot anul.

Articole recente