Polițiștii au dat buzna marți dimineață în șase locuințe din Rovinari, Bâlteni și Negomir, într-o operațiune fulger care a vizat o rețea de proxenetism și cămătărie. Trei bărbați au fost săltați de mascați și duși la audieri, fiind acuzați că au trimis femei la produs în Germania și au trăit pe spinarea lor. ”Din probele administrate de polițiști a reieșit faptul că, în perioada 2024 până în prezent, doi bărbați de 36 și 41 de ani, ambii din orașul Rovinari și un altul de 37 de ani, din comuna Negomir, ar fi determinat și înlesnit activitatea de practicare a prostituției pentru trei femei, pe teritoriul Germaniei, obținând foloase patrimoniale de la acestea. De asemenea, polițiștii de investigații criminale au mai constatat că, în aceeași perioadă, un bărbat de 42 de ani, care locuiește fără forme legale în comuna Bâlteni, ar fi oferit, mai multor persoane, diferite sume de bani, cu titlu de împrumut, pentru care percepea dobânzi, nefiind autorizat în acest sens. Cu ocazia perchezițiilor au fost puse în executare trei mandate de aducere pe numele celor trei bărbați din Rovinari și Negomir, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri, în urma cărora, față de cei trei a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore. Cei trei au fost introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. În referire la bărbatul de 42 de ani, din comuna Bâlteni, care se află sub măsura arestului preventiv, în lipsă, într-o altă cauză penală instrumentată de Serviciul de Investigații Criminale, în prezent acesta se află în custodia autorităților italiene, efectuându-se demersuri procedurale în vederea extrădării.
”


