Locuitorii din municipiul Motru vor beneficia de un sistem modern de transport public în comun, la un preț care șochează. O cursă dus-întors în localitățile componente este de doar 4 lei. Municipalitatea a achiziționat 4 autobuze electrice, printr-un proiect cu finanțare europeană de peste 4 milioane de lei. Infrastructura, incluzând stații, puncte de încărcare și trasee reabilitate, a fost finalizată, iar acum, mijloacele de transport sunt testate în teren. Autobuzele vor circula către satele aparținătoare ale municipiului și retur, de trei ori pe zi, începând de săptămâna viitoare, iar în aceste zile se fac curse test. Gestionarea flotei electrice a fost încredințată unei firme locale cu experiență în transportul de persoane.


