Astăzi, la Târgu Jiu, are loc unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului: concertul aniversar dedicat celor 20 de ani de activitate ai Ansamblului Folcloric „Maria Lătărețu”, una dintre cele mai valoroase instituții artistice din județul Gorj. Evenimentul este parte a programului amplu de celebrare a memoriei profesorului Viorel Gârbaciu – fondator al ansamblului și figură emblematică a vieții culturale gorjenești. Publicul este invitat să participe la această seară festivă începând cu ora 20:00, la Amfiteatrul din Parcul Central (lângă Buturugă), locație schimbată recent față de cea anunțată inițial. Spectacolul include expoziții tematice și o producție artistică de excepție, în care tradiția, portul popular și muzica autentică vor fi puse în valoare de Orchestra și soliștii ansamblului, Grupul vocal „Măriile Gorjului”, Grupul de naiști, fluierași și cavalisti „Jiana”, alături de invitați speciali de marcă: Niculina Stoican, Victor Țița, Victorița Lăcătușu, Marcel Parnică, Ion Drăgan, Maria Corlan Mischie, Emilia Drăgotoiu Nanu și Adrian Luca. Seara promite emoție, respect pentru valorile folclorului românesc și o atmosferă în care trecutul artistic al Gorjului va fi onorat cu demnitate și recunoștință. Iani Gîrbaciu, organizatorul evenimentului adresează tuturor iubitorilor de cultură și tradiție invitația de a participa la acest moment aniversar unic în peisajul artistic local.
”
20:00 – Amfiteatrul din Parcul Central (lângă Buturugă)
🎶 Concert aniversar – Ansamblul Folcloric “Maria Lătărețu”
O seară de muzică populară autentică, în care pe scenă vor urca:
– Orchestra și soliștii ansamblului
– Grupul vocal “Măriile Gorjului”
– Grupul de naisti, fluierași și cavalisti “Jiana”
🎤 Invitați speciali:
Niculina Stoican, Victor Țița, Victorița Lăcătușu, Marcel Parnică, Ion Drăgan, Maria Corlan Mischie, Emilia Drăgotoiu Nanu, Adrian Luca
Această seară festivă aduce în fața publicului un spectacol complet, în care cântecul, portul și tradițiile populare prind viață într-un cadru plin de emoție și respect pentru folclor.” – spune Iani Gîrbaciu, organizatorul evenimentului.


