Vineri, 5 iulie, România se va confrunta cu un nou val de caniculă, care va acoperi aproape întreaga țară. Temperaturile vor urca până la 40 de grade Celsius în vest, sud și sud-vest, iar disconfortul termic va fi accentuat.
Meteorologii avertizează că în zonele din Câmpia Română, Câmpia de Vest și sudul Transilvaniei, temperaturile vor depăși frecvent 35-37 de grade, iar în unele locuri se vor atinge chiar și 38-40 de grade. În Capitală, sunt așteptate 36 de grade, în timp ce la Craiova și Alba Iulia se vor înregistra maxime similare.
Pe litoral și în zonele montane, vremea va fi ceva mai blândă, cu temperaturi de 30-33 de grade pe coastă și în jur de 20 de grade în zonele înalte de munte.
Noaptea de vineri spre sâmbătă va fi tropicală, cu minime care nu vor coborî sub 20 de grade în sudul și sud-vestul țării. În Oltenia, temperaturile nocturne pot ajunge și la 26 de grade.
Indicele UV va fi foarte ridicat, atingând valori de 8-9 pe o scară de la 1 la 11, astfel că specialiștii recomandă evitarea expunerii directe la soare în intervalul orar 10:00 – 16:00.
Canicula se va mai domoli sâmbătă în sud, însă duminică temperaturile ridicate vor reveni în forță în toată țara.


