A treia zi, din cadrul evenimentelor dedicate omului de cultură Viorel Gârbaciu, a fost una încărcată de emoție. „Gala Spiritualității Gorjene”, în cadrul căreia au fost premiați oameni de cultură, artiști, creatori și tineri care contribuie la continuitatea și dinamismul vieții culturale gorjene. Printre cei omagiați s-a aflat și cunoscutul caricaturist Aurelian Iulius Șuță, distins post mortem pentru activitateA artistică. ȘAI, o voce originală a satirei vizuale românești, s-a stins în timpul pandemiei, iar premiul primit aseară de soția lui a fost un gest de recunoaștere.
Tot în cadrul galei a fost premiat și actorul Petre Ancuța, originar din Gorj, cunoscut pentru talentul său remarcabil pe scenă și în proiecte cinematografice. După gală, scena amplasată lângă Coloana Infinitului a găzduit un spectacol de muzică folk și poezie, au participat folkiști cunoscuți din toată țara, scriitori și actori. Publicul, numeros și receptiv, a rezonat cu melodiile care au readus în suflete emoția, poezia și amintirea. Evenimentele continuă în aceste zile la Târgu Jiu, cu alte acțiuni culturale dedicate valorilor gorjene și promovării moștenirii spirituale locale.


