Începând cu data de 30 iunie 2025, se vor desfășura lucrări de „Modernizare a infrastructurii rutiere de interes județean” pe următoarele sectoare de drum:
• Drumul județean DJ 663A, care traversează localitățile Târgu-Jiu (DN 66) – Botorogi – Văcarea – Târculești (DJ 674A), până la intersecția cu DJ 663;
• Drumul județean DJ 674A, pe sectorul ce traversează localitățile Târculești (DJ 663A) – Țicleni (DJ 675).
Perioada lucrărilor:
30 iunie 2025 – 5 septembrie 2025
Restricții de circulație:
• Se închide complet circulația rutieră pe DJ 663A, între km 0+000 și km 6+530, pe toată durata execuției lucrărilor.
• Carosabilul și acostamentele vor fi blocate integral prin montarea de parapete metalice ancorate în sol sau parapete de beton tip NEW JERSEY, înainte și după sectorul afectat.
Rute ocolitoare:
Pentru a facilita desfășurarea traficului rutier în condiții de siguranță, acesta va fi deviat pe următoarele variante ocolitoare:
1. DJ 663 – DJ 674A – Văcarea – Dănești – Bucureasa
2. DJ 663 – Văcarea – Tâlvești – Dâmbova
Semnalizarea rutieră se va realiza conform schemei G2, cu indicatoare rutiere amplasate corespunzător în toate punctele afectate.


