Ansamblul „Nedeia” este invitat la Festivalul PRISPA din Cetatea Alba Carolina

- Advertisement -

Duminică, 29 iunie 2025, Cetatea Alba Carolina va găzdui un spectacol folcloric de excepție: Ansamblul „Nedeia” din Novaci va urca pe scena festivalului PRISPA în două reprezentații programate la ora 19:30 și 21:30. 

Alături de dansatorii ansamblului vor evolua la Alba Iulia soliștii Călin Cotorcea și Gabriel Ratcu.
Călin Cotorcea moștenește pasiunea pentru folclor din familie, străbunicul lui fiind păstor renumit în comunitate pentru cântările sale la fluier cu ocazia nedeilor păstorești din Munții Lotrului, pe Transalpina.

GABRIEL RATCU este un tânăr interpret de muzică populară, reprezentativ pentru folclorul pastoral al zonei Novaci – Rânca – Transalpina. Pasiunea sa pentru cântec s-a născut încă de la vârsta de 6 ani, în mod firesc, din viața trăită la stână, în munți, aproape de animale, fiind crescător activ de oi. Melodiile sale vorbesc despre viața păstorilor din Munții Lotrului.
“Nedeia” este un ansamblu reprezentativ pentru zona Novaci, coordonat de prof. Elena Basarabă și având ca profesor coregraf pe Petre Popescu. În palmaresul său se regăsesc participări la numeroase festivaluri naționale și internaționale, unde a promovat cu mândrie dansul popular, portul tradițional și valorile spirituale ale Olteniei de sub munte. Putine țări de pe harta Europei au rămas nebifate de către dansatorii novăceni din toate timpurile, iar anul acesta vor fi prezenți la Festivalul Mondial de Folclor, organizat la Alencon, Franța în perioada 9 – 14 iulie 2025.


Elena Basarabă, directoarea Casei de Cultură Novaci, adresează mulțumiri echipei România – ești TU pentru invitația de a participa la acest eveniment. De asemenea, mulțumește Mărioarei Băbu, băcița de la Stâna Ștefanu, pentru sprijinul financiar oferit în acoperirea cheltuielilor de deplasare, dar și conducerii Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia pentru sprijinul acordat în asigurarea cazării.

Articole recente