Ceremoniile de Ziua Drapelului, mutate temporar în fața Stadionului. Centrul este încă șantier…

- Advertisement -

Piața Tricolorului din fața Prefecturii Târgu Jiu a fost relocată temporar în fața Stadionului Municipal „Constantina Diță”, din cauza lucrărilor de reabilitare urbană desfășurate de Compania Națională de Investiții (CNI) în zona centrală. Autoritățile au luat această decizie pentru a evita riscurile organizării unui eveniment public într-o zonă aflată în șantier. „Nu vrem să ne asumăm riscuri. Zona este predată constructorilor și nu putem desfășura acolo un eveniment”, a declarat viceprimarul Bogdan Bejinaru.

Ceremoniile de Ziua Drapelului Național, celebrate anual pe 26 iunie, vor avea loc în fața stadionului, locație considerată sigură și accesibilă. Lucrările din zona centrală ar urma să fie finalizate până la sfârșitul anului, când Piața Tricolorului va reveni pe amplasamentul inițial.

Primarul Marcel Romanescu a subliniat că relocarea este temporară și că, în viitor, dacă va fi necesară o altă reabilitare a clădirii Prefecturii, vor fi analizate și alte opțiuni, printre care și Piațeta Universității „Constantin Brâncuși”.

Proiectul de modernizare urbană este considerat esențial pentru reconfigurarea și estetica centrului municipiului, iar autoritățile promit că, după finalizarea lucrărilor, evenimentele publice vor beneficia de condiții mai bune. După ce lucrările vor fi finalizate, CNI va “preda înapoi centrul pietonal” modernizat beneficiarului investiției respectiv Primăriei Tg-Jiu. (Foto: arhiva TvSud)

Articole recente