Reținut după ce și-a amenințat vecinii cu moartea, pe Facebook

- Advertisement -

Un bărbat de 35 de ani din comuna Stejari a fost reținut de polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina, după ce a postat amenințări cu moartea la adresa a doi consăteni, tată și fiu, în mediul online. Incidentul a avut loc în data de 22 iunie, în jurul orei 19:43, iar plângerea a fost depusă a doua zi. Postările au fost realizate de pe contul personal al agresorului. ”Polițiști din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Stoina au fost sesizați prin plângere, de un bărbat de 46 de ani și fiul său de 20 de ani, ambii din comuna Stejari, sesizând faptul că, la data de 22 iunie a.c., în jurul orei 19.43, un bărbat de 35 de ani, din aceeași localitate, prin realizarea unor postări, pe o rețea de socializare, de pe contul său de utilizator, le-a adresat, în mod direct, amenințări cu moartea, cauzându-le o stare de temere”, au transmis reprezentanții IPJ Gorj.

Bărbatul este cercetat acum pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare și tulburarea ordinii și liniștii publice. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul IPJ Gorj pentru 24 de ore.

Articole recente