Gorj: Locuitorii unei comune nu-și plătesc gunoiul, cu anii! Primarul, “disperat”…

- Advertisement -

Primarul comunei Runcu, Adi Câmpeanu, a transmis un mesaj public prin care le solicită cetățenilor să achite urgent serviciul de salubrizare pentru anii 2024 și 2025, avertizând că întregul sistem de colectare a deșeurilor este în pericol de a fi blocat din cauza datoriilor acumulate.

Potrivit edilului, Primăria Runcu se confruntă cu o situație critică generată de un număr mare de persoane care nu și-au achitat contribuțiile pentru colectarea gunoiului menajer, dar și de cetățeni care plătesc parțial, însă generează cantități de deșeuri care depășesc tariful achitat. În lipsa acestor fonduri, autoritatea locală nu mai poate susține cheltuielile aferente contractului de salubrizare.

„Trebuie să înțelegeți că nu o să mai putem suporta cheltuiala de salubrizare pe raza comunei dacă dumneavoastră nu plătiți gunoiul. Activitatea de salubrizare va fi blocată”, a transmis primarul Adi Câmpeanu. Acesta atrage atenția că, în lipsa unui sistem funcțional de colectare, deșeurile riscă să ajungă în locuri nepermise, precum pășuni, păduri, cursuri de apă sau alte spații publice, ceea ce ar atrage sancțiuni extrem de costisitoare pentru comunitate.

Pentru a evita o astfel de situație, conducerea Primăriei a decis trimiterea angajaților în teren pentru recuperarea sumelor restante. Mai mult, primarul avertizează că în cazul în care cetățenii refuză în continuare plata serviciului, se va recurge la măsuri legale, inclusiv executări silite.

„Această activitate de salubrizare înseamnă obligații financiare pe care dumneavoastră le aveți față de primărie și implicit față de operator. Este similară cu energia electrică – nu plătiți, nu aveți curent electric; nu plătiți gunoiul, vom fi nevoiți să vă facem executări silite”, a subliniat edilul.

Captura foto / facebook Runcu

Primăria Runcu face apel la responsabilitatea cetățenească, subliniind că menținerea unui mediu curat depinde în mod direct de implicarea fiecărui locuitor și de respectarea obligațiilor contractuale.

Articole recente