Accident produs de un șofer băut și fără permis. A fugit de la locul faptei

- Advertisement -

Untânăr s-a răsturnat cu mașina și a fugit de la locul accidentului. Polițiștii chemați la fața locului l-au identificat pe șofer și au constatat că acesta nu avea permis de conducere și era sub influența alcoolului. ”Din primele cercetări efectuate de polițiști la fața locului, a reieșit faptul că, în jurul orei 06:30, în timp ce un tânăr de 23 de ani, din orașul Țicleni, conducea un autoturism, pe DJ 674 A, din direcția Țicleni către Dănești, neavând permis de conducere și fiind sub influența alcoolului, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă, autoturismul răsturnându-se pe plafon. Până la sosirea organelor de poliție, conducătorul auto a părăsit locul evenimentului rutier. Ulterior, în urma identificării mai multor martori și a cercetărilor efectuate, un tânăr de 23 de ani, din orașul Țicleni, bănuit de săvârșirea faptei, a fost identificat și depistat la adresa de domiciliu, acesta recunoscând că el este conducătorul autoturismul implicat în evenientul rutier”, arată un comunicat emis de IPJ Gorj. În urma testării acestuia cu aparatul etilotest, a rezultat o concentrație de 0,63 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele lui fiind deschis dosar penal.

Articole recente