Susținere neașteptată pentru ministrul Energiei, din partea sindicaliștilor CEO, deși Sebastian Burduja a fost criticat permanent, în legptură cu planul de restructurare a companiei. Ministrul se află în centrul unui val de proteste inițiate de mai multe organizații de mediu, care cer public ca acesta să nu mai fie numit într-o funcție similară în viitorul executiv. Peste 40.000 de persoane au semnat o petiție adresată președintelui, în care solicită excluderea lui Burduja din viitorul executiv. Constantin Mitrescu, președintele Sindicatului Energia Rovinari, a ieșit public în apărarea ministrului și susține că ONG-urile urmăresc alte interese, decât cel al siguranței energetice a țării. Mitrescu spune că Burduja ar trebui să rămână în fruntea ministerului, tocmai pentru poziția pe care o are la adresa organizațiilor de mediu. ”Eu sper să fie păstrat ministru și acest război pe care îl are dumnealui cu cei de la mediu noi suntem în spatele dumnealui și îl susținem în acest război, pentru că aceste organizații criminale urmăresc să închidă toate resursele României, inclusiv pe energie”, a spus Mitrescu.
Controversa stârnește discuții intense în spațiul public, într-un context sensibil pentru viitorul energetic al României și negocierile pentru formarea noului guvern.


