Cursuri gratuite pentru șomeri. Organizate de AJOFM Gorj, în iunie–august

- Advertisement -

Pentru a sprijini integrarea pe piața muncii, AJOFM Gorj va organiza, în perioada iunie–august 2025, cursuri gratuite de calificare și recalificare în diverse meserii căutate. Printre specializările disponibile se numără: bucătar, cofetar, recepționer de hotel, contabil, brutar, sudor, electrician în construcții, instalator pentru sisteme fotovoltaice, dar și meserii din turism, precum administrator de pensiune sau cameristă.

De aceste cursuri pot beneficia gratuit șomerii înregistrați în evidențele AJOFM Gorj, precum și persoanele din mediul rural fără venit sau cu venituri sub nivelul indicatorului social de referință.

Cei interesați se pot înscrie pe baza buletinului și a unui act de studii, iar mai multe informații se pot obține la numărul de telefon 0253 211 568 – Compartimentul Formare Profesională.

Articole recente