Tradiție, folclor și un festival-concurs cu premii atractive la Ciuperceni

- Advertisement -

În perioada 27–29 iunie, comuna Ciuperceni devine capitala tradițiilor autentice din județul Gorj, găzduind prima ediție a „Zilelor Comunei Ciuperceni”, un eveniment dedicat folclorului, patrimoniului cultural local și comunității.

Organizate de Primăria și Consiliul Local Ciuperceni, manifestările aduc în prim-plan muzica populară autentică și obiceiurile de neprețuit ale zonei, dar și un festival-concurs de folclor, cu premii considerabil mai mari și mai numeroase decât în anii anteriori.

Festivalul-concurs „Plai de cântec și de dor” vine anul acesta cu premii generoase

Punctul culminant al celor trei zile de sărbătoare va fi duminică, 29 iunie, când se desfășoară cea de-a XV-a ediție a Festivalului-concurs de folclor „Plai de cântec și de dor”, organizat în parteneriat cu Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj.

Începând cu acest an, festivalul capătă o nouă identitate prin introducerea Trofeului Festivalului, un premiu special acordat celui mai valoros interpret, în memoria regretatei Suzana Tatiana Cupă – o figură marcantă a tradițiilor din Ciuperceni.

Față de edițiile anterioare, fondul de premiere a fost extins, oferind concurenților mai multe șanse de a fi răsplătiți pentru talentul și autenticitatea interpretărilor lor.

Președintele juriului va fi Grigore Leșe, una dintre cele mai respectate voci ale muzicii tradiționale românești, care va fi prezent pe întreaga durată a competiției și va susține un recital de excepție, alături de tarafuri autentice gorjenești, în încheierea zilei de duminică.

Program artistic de excepție în toate cele trei seri

Evenimentul debutează vineri, 27 iunie, cu un concert de gală susținut de Niculina Stoican, acompaniată de Orchestra Ansamblului „Maria Lătărețu”, alături de soliști ai Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.

Sâmbătă, 28 iunie, pe scena din Ciuperceni va urca Ansamblul Profesionist „Doina Gorjului”, care aduce în fața publicului unii dintre cei mai iubiți interpreți ai zonei: Roberta Crintea, Victorița Lăcătușu, Ileana Lăceanu, Ion Drăgan, Georgiana Bîrsac, Adriana Soreanu, Andra Matei și Claudia Torop.

Tot în cadrul festivalului vor fi aniversate cuplurile din comună care au împlinit 50 de ani de căsătorie, într-un gest simbolic de recunoștință pentru fidelitatea și statornicia lor – adevărate repere de viață pentru întreaga comunitate.

Evenimentul se va încheia pe celebrul deal al Zorzilei, în acordurile muzicii tradiționale autentice, marcând astfel un moment de mare încărcătură emoțională și artistică.

Detaliile privind programul complet, orele spectacolelor și desfășurarea festivalului vor fi comunicate în perioada următoare.

Articole recente