VIDEO. Lidera grupului PNL din CJ Gorj s-a făcut de râs în plen. Nu a citit proiectele, dar a venit croită să le critice!

- Advertisement -

Atmosfera din Consiliul Județean Gorj s-a transformat, din nou, într-o scenă ridicolă și gălăgioasă, în timpul ultimei ședințe ce a avut loc în această după amiază. În centrul atenției s-a aflat, ca de obicei, autointitulata lideră a grupului PNL, Gabriela Tîrsu, care pare mai preocupată să facă scandal pentru presă, decât să citească proiectele de hotărâre puse în dezbatere.

Devenită celebră pentru intervențiile sale haotice și tonul aproape isteric, fosta consilieră a senatorului Ion Iordache a recidivat astăzi cu un nou spectacol, pus în scenă de dimineață, când a anunțat presa, că doar nu răcnea degeaba. A început să critice în mod agresiv un proiect privind organizarea unui comitet UNESCO pentru ansamblul de la Târgu Jiu, acuzând lipsa criteriilor de selecție a membrilor. A tăcut abia după ce președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, i-a citit din proiectul pe care și ea și ceilalți consilieri îl aveau sub nas.

Obișnuită să atragă atenția prin urlete, Tîrsu nu s-a lăsat și a mai forțat câteva scandaluri. La un alt proiect supus aprobării, după ce trecuse prin comisiile de specialitate, din care fac parte și membii grupului PNL, pe care îl conduce, Gabriela Tîrsu a criticat modul în care se fac lucrări de renovare a secțiilor din Spitalul Județean de Urgență și a început să emită opinii despre managementul circuitelor spitalicești, deși nu are nici expertiză, nici atribuții în domeniu.

Articole recente