Grupul parlamentar al Partidului Oamenilor Tineri (POT) din Senat a fost desființat luni, ca urmare a demisiei a doi senatori ai formațiunii: Liviu-Iulian Fodoca și Ștefan Borțun. Cei doi și-au anunțat retragerea în plen, acuzând conducerea partidului că a deturnat direcția politică asumată inițial și că ar fi cedat influenței AUR. Partidul condus de Anamaria Gavrilă traversează o perioadă critică, pierzând recent și o treime dintre deputați. În urma mai multor demisii înregistrate săptămâna trecută, grupul POT din Camera Deputaților s-a redus la 14 membri din cei 24 aleși inițial.
„Conform regulamentului Senatului, grupul parlamentar POT nu mai există începând de astăzi. Nu voi comenta motivațiile colegilor care au decis să plece din partidul pe listele căruia au fost aleși. Le doresc succes atât lor, cât și colegilor rămași, care vor activa de acum ca senatori neafiliați”, a declarat în plen senatorul POT Liviu-Lucian Mazilu, citat de Agerpres.
Senatorul Liviu-Iulian Fodoca, ales în circumscripția Sălaj, a justificat decizia prin pierderea autonomiei partidului și orientarea acestuia către interese externe. „Din păcate, conducerea POT a ales un drum greșit. În loc să dezvolte un proiect politic autonom și responsabil față de cetățeni, a permis subordonarea acestuia intereselor unui alt partid parlamentar. Centralizarea deciziilor într-un cerc restrâns și numirile arbitrare, lipsite de criterii de competență, au erodat încrederea oamenilor”, a explicat Fodoca.
La rândul său, senatorul Ștefan Borțun, ales în circumscripția Tulcea, a subliniat că demisia sa vine după numeroase încercări de a schimba cursul partidului din interior. „Nu a fost o decizie impulsivă și nici una motivată de interese personale. Am făcut luni de apeluri sincere către conducere, sperând că vom putea transforma acest proiect într-o platformă deschisă către societate, către profesioniști și către cei care cer reforme reale. Am intrat în politică pentru oameni, nu pentru funcții sau calcule de partid”, a declarat Borțun.
Cu această dublă plecare, Partidul Oamenilor Tineri pierde reprezentarea instituțională în Senat, iar viitorul său politic pare tot mai incert.


