Băcița Mărioara Băbu de la Casa Ștefanu, invitată la Sibiu pentru a promova gastronomia montană românească

- Advertisement -

Băcița Mărioara Băbu, cunoscută pentru bucatele sale tradiționale de la Stâna Ștefanu din apropierea orașului Novaci, a fost invitată să participe la o conferință importantă organizată la Sibiu de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Evenimentul este dedicat importanței zonei montane în dezvoltarea turismului din România și încurajează deschiderea de puncte gastronomice locale pentru valorificarea produselor tradiționale.
Punctul gastronomic „Casa Ștefanu”, făcut de băcița Mărioara, este deja un exemplu de succes în promovarea autenticii bucătării românești. Cu 18 atestări montane obținute pentru produsele sale, ea demonstrează că, deși nu este ușor, „dacă vrei, poți”.
“E greu, dar cu voință și respect pentru tradiție, poți face lucruri frumoase. Oamenii caută gustul adevărat și povestea din spatele fiecărui preparat”, spune băcița Mărioara.
Am găsit-o în bucătăria sa, așa cum o știe toată lumea: harnică, cu zâmbetul pe buze și cu mirosuri îmbietoare în aer. Gătea mămăliguță cu tocan, ciorbiță de pasăre și prepara sirop de soc, toate cu ingrediente naturale, din gospodăria proprie.
Participarea sa la conferința de la Sibiu este o recunoaștere a valorii muncii sale și o invitație deschisă pentru alți gospodari din zona montană să-și valorifice tradițiile și să contribuie la dezvoltarea turismului prin gastronomie autentică. Mai multe detalii în Interviul Zilei la TV Sud.

Articole recente