Un grav accident de circulație a avut loc în această seară în zona Buduhala, unde un biciclist a fost lovit mortal de un autoturism. Din primele informații, se pare că victima, aflată sub influența alcoolului, s-ar fi dezechilibrat și a fost surprinsă de un autoturism de culoare gri, marca Volkswagen Polo.
La fața locului s-au deplasat numeroase echipaje de poliție pentru cercetări. Martorii spun că impactul a fost extrem de violent, iar din păcate, biciclistul a decedat pe loc.
Incidentul s-a petrecut în jurul orei 22:45. Revenim cu detalii pe măsură ce ancheta avansează.
UPDATE IPJ GORJ | 23:40
„În seara de 13 mai 2025, polițiști din cadrul Poliției Municipiului Târgu Jiu au fost sesizați prin apel 112, cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 67 Telești. Din primele verificări efectuate de polițiștii ajunși la fața locului, a reieșit faptul că un bărbat, de 51 de ani, din Mătăsari, în timp ce conducea un autoturism din direcția localității Târgu Jiu către Motru, ar fi acroșat un biciclist, de 47 de ani, din Buduhala, care se deplasa în aceeași direcție de mers. În urma impactului a rezultat decesul biciclistului. Conducătorul auto nu se afla sub influența băuturilor alcoolice. În cauză, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.”, informează IPJ Gorj.


