Sacii cu voturi, de la secțiile din Gorj, au fost depozitați temporar, la stadionul municipal Târgu Jiu. De aici, urmează să fie transportați la Judecătoria Târgu Cărbunești, unde există o capacitate de arhivare, tot temporară. Reprezentanții selor 334 de secții de vot din județul Gorj au adus sacii cu voturi la Biroul Electoral Județean, care funcționează la stadionul din Târgu Jiu. Azi noapte, materialele electorale și buletinele de vot au fost depuse într-un spațiu amenajat de reprezentanții Prefecturii Gorj, la parterul stadionului. Echipele din secții au început să vină începând cu ora 23:00 și au continuat să ajungă chiar și după miezul nopții, mai ales cei din localitățile de la marginea județului. După ce au luat bonuri de ordine, președinții de secții au așteptat să le vină rândul, la predarea sacilor.
Peste 310.000 de buletine de vot au fost distribuite în județ, în preziua alegerilor pentru turul I al prezidențialelor. 146.447 de persoane au votat, duminică, în județul Gorj. Prezența a fost de 51,09%. Dintre cei care s-au prezentat, 21.607 au votat pe liste suplimentare și 1.192 au folosit urnele mobile.


