Vot masiv în străinătate! Diaspora triplează prezența la vot comparativ cu alegerile de anul trecut

- Advertisement -

Românii din diaspora s-au mobilizat în număr record la alegerile prezidențiale, înregistrând o prezență de aproape trei ori mai mare față de scrutinul din 2024. Până sâmbătă dimineață, la ora 10:00 (ora României), au votat 127.923 de persoane la secțiile din străinătate, la care se adaugă 4.106 voturi prin corespondență, totalizând 132.029 de alegători.

Comparativ, la alegerile din 24 noiembrie 2024, la aceeași oră, fuseseră înregistrate doar 46.459 de voturi la secții și 4.227 prin corespondență – un total de 50.686.

Procesul de vot în diaspora a început joi seară, la ora 22:00 (ora României), odată cu deschiderea secției de vot din Auckland, Noua Zeelandă. Votarea continuă până duminică, ora 21:00 (ora României), cu posibilitatea de prelungire până la 23:59 în caz de aglomerație.

Datele oficiale publicate de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) indică o creștere constantă a participării: până la ora 08:00 sâmbătă, 117.612 alegători votaseră deja în străinătate, cărora li se adăugau 4.106 voturi prin corespondență, ajungând la un total de 121.718. La aceeași oră, în 2024, votaseră doar 46.045 persoane.

Această mobilizare fără precedent din diaspora ar putea avea un impact major asupra rezultatului final al alegerilor prezidențiale.

Articole recente