Caravana Shakespeare ajunge la Schela. O zi de teatru și magie pentru întreaga comunitate

- Advertisement -

Un eveniment cultural deosebit va avea loc duminică, 27 aprilie 2025, în comuna Schela, județul Gorj. Cu ocazia Duminicii Tomii, Caravana Shakespeare poposește în sat, aducând atmosfera inconfundabilă a teatrului lui William Shakespeare chiar în curtea școlii locale.

Organizat de Primăria Schela în colaborare cu Școala Gimnazială Sâmbotin, evenimentul promite o zi plină de emoție, creativitate și voie bună pentru toate vârstele. Intrarea este gratuită, iar programul include momente interactive și spectacole pentru întreaga familie.

Programul zilei:

  • Ora 11:00 – Montarea decorurilor și pregătirea scenei

  • Ora 12:00 – Atelier interactiv de teatru pentru copii și adulți

  • Ora 13:00 – Spectacol de sonete shakespeariene

  • Ora 14:00 – Spectacol de comedie inspirat din opera marelui dramaturg

„Este o bucurie pentru noi să putem aduce cultura mai aproape de comunitate, mai ales în rândul celor tineri. Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm împreună de o zi plină de teatru și voie bună!”, a transmis primarul comunei, Detesan Constantin Gabriel.

Caravana Shakespeare promite să transforme o zi obișnuită într-o experiență memorabilă. Toți locuitorii sunt invitați să ia parte la această celebrare a artei și a poeziei.

Articole recente