Peste 49 de milioane de euro pentru dezvoltarea microîntreprinderilor, prin Programul Tranziție Justă

- Advertisement -

Consiliul Județean Gorj a anunțat, miercuri, 16 aprilie 2025, publicarea Ghidului Solicitantului pentru apelul de proiecte „Intervenții care sprijină dezvoltarea întreprinderilor și a antreprenoriatului”, în cadrul Programului Tranziție Justă 2021–2027. Componenta vizează „Sprijin pentru creșterea durabilă a microîntreprinderilor și crearea de locuri de muncă”, și este coordonată de Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management a Programului.

Județul Gorj beneficiază de o alocare financiară în valoare de 49.306.293 de euro, sumă destinată sprijinirii microîntreprinderilor locale în procesul de adaptare la o economie verde, prin investiții sustenabile și măsuri active pentru ocuparea forței de muncă.

Apelul de proiecte se adresează microîntreprinderilor, conform Legii nr. 346/2004 și reglementărilor europene în vigoare, și urmărește nu doar dezvoltarea economică, ci și crearea de locuri de muncă durabile, prin calificarea, recalificarea și perfecționarea persoanelor afectate de tranziția climatică.

Finanțarea este asigurată din Fondul pentru Tranziție Justă (85%) și Bugetul de stat (15%), iar proiectele trebuie finalizate până cel târziu la 31 decembrie 2029. Perioada de depunere a cererilor de finanțare, prin platforma informatică MySMIS 2021/SMIS2021+, este programată între 1 iulie și 1 septembrie 2025, ora 23:30. Apelul este de tip competitiv, cu termen limită, însă Autoritatea de Management își rezervă dreptul de a prelungi perioada de înscriere în funcție de evoluția contractărilor sau solicitările primite.

Prin acest program, autoritățile urmăresc sprijinirea unui mediu de afaceri adaptat noilor realități economice, bazat pe inovație, sustenabilitate și incluziune socială.

Articole recente