În cursul zilei de ieri, polițiștii din Târgu Jiu au fost sesizați că un bărbat de 34 de ani a fost agresat de un alt bărbat de 43 de ani, pe bulevardul Ecaterina Teodoroiu, în zona unei terase. Victima a fost lovită cu pumnul în față, dar nu a necesitat îngrijiri medicale.
În timpul cercetărilor, cei doi bărbați, care se aflau la poliție, s-au întâlnit din nou și au început să se lovescă reciproc. Incidentul a fost rapid oprit de polițiști. Nici de această dată nu a fost nevoie de intervenția ambulanței.
Amândoi bărbații au fost reținuți pentru 24 de ore, fiind cercetați pentru loviri și tulburarea ordinii publice. Poliția Gorj a început verificări asupra procedurilor urmate de agenții care îi însoțeau pe cei doi.


