Muzeul Județean Gorj „Alexandru Ștefulescu” din Târgu Jiu găzduiește, în perioada 9 aprilie – 9 mai 2025, expoziția „Alter Ego”, prima colaborare artistică dintre pictorul Dumitru Macovei și sculptorul Giulian Dumitriu. Evenimentul aduce în prim-plan un dialog fascinant între pictură și sculptură, dezvăluind viziuni artistice complementare.
Dumitru Macovei, maestru al peisajului continuu resemantizat, explorează relația dintre om, natură și sacru printr-o cromatică vibrantă și o expresivitate aparte. Giulian Dumitriu, sculptor cu renume internațional, aduce în expoziție lucrări care îmbină simbolistica brâncușiană cu forme moderne, surprinzând esența lumii interioare.
„Alter Ego” este o invitație la introspecție și contemplare, un eveniment ce reconfirmă locul de prestigiu al artei contemporane românești.


