Elevii și cadrele didactice de la Colegiul Național «Tudor Vladimirescu» au participat, aseară, în număr mare la un bal de caritate destinat ajutorării unui copil fără auz. Alexandru este crescut doar de bunici, după ce mama a murit în urma unei boli, iar tatăl l-a părăsit.
Participanții au plătit 15 lei pentru a intra la bal. În plus, cine a dorit a putut să mai facă donații pentru, Alexandru, un băiețel hipoacuzic în vârstă de nouă ani, din comuna Stănești, care este crescut de bunici. Acesta are nevoie de un aparat auditiv performant pe care bunicii nu își permit să-l cumpere.
Acțiunea umanitară a fost organizată de elevii clasei a XI-a E și s-a desfășurat la un restaurant din Târgu Jiu.
Cadrele didactive au susținut evenimentul caritabil și au fost alături de elevi.
Alexandru a fost prezent împreună cu bunica la balul care a fost susținut în sprijinul său. Acesta este un copil inteligent, care învață foarte bine, în ciuda afecțiunii de care suferă. Bunica a fost deosebit de impresionată de gestul liceenilor de la Colegiul Tudor Vladimirescu.
Liceeni vor ca în fiecare an să organizeze un bal caritabil pentru ajutorarea celor care au nevoie de sprijin.


