Mariana Vlădulescu, în vârstă de 57 de ani, din Bălești, este o femeie pasionată de meșteșuguri tradiționale, care a reușit să îmbine creativitatea și iubirea pentru artizanat cu dorința de a aduce bucurie celor din jur. De aproximativ doi ani, la îndemnul unor prieteni, Mariana a început să creeze o serie de obiecte hand-made, de la mărțișoare tricotate, păpuși din porumb, magneți și brelocuri, până la tablouri țesute, semne de carte și sticle decorate. Femeia spun că face de toate pentru casă și grădină. A realizat ultima dată și ghivece pentru florile din grădină și curte, ghivece pe care le-a decorat simplu, dar care arată spectaculos.
Mariana a început cu un model de păpușă tip mărțișor tricotat, pe care l-a văzut pe internet. A realizat obiecte din ce în ce mai variate, iar acum mărțișoarele sale se vând la prețuri modice pentru munca pe care o depune, dar și gerul pe care îl înfruntă dimineața.
Mariana lucrează cu multă dăruire și răbdare, iar una dintre cele două fetițe ale sale o ajută la tricotat. De-a lungul celor 30 de ani de când a învățat să tricoteze, Mariana a continuat să se perfecționeze, iar acum se poate mândri cu succesul muncii sale. A ajuns să vândă produsele sale în Piața Prefecturii din Târgu Jiu, unde, până pe 1 martie 2025, o veți putea întâlni pentru a cumpăra mărțișoare unicat și alte obiecte realizate cu multă pasiune. Doamna din Bălești are și o pagină pe Facebook unde a reușit să își vândă produsele până acum – Creative by Lili.
O localnică din Bălești confecționează cele mai frumoase mărțișoare
- Advertisement -













