15 ianuarie – Ziua lui Eminescu! 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român

- Advertisement -

La 15 ianuarie este marcată, în fiecare an, începând din 2011, Ziua Culturii Naționale, data aleasă fiind aceea a nașterii poetului național al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889). Anul acesta se împlinesc 175 de ani de la nașterea celui mai mare poet român, care, chiar dacă îl trecem cu vederea de-a lungul anului, se face simțit prin poemele cunoscute.

 

În fiecare zi de 15 ianuarie (data naşterii Poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu (1850-1889) în toate mediile culturale din România se desfășoară evenimente care reușesc să aducă laolaltă tineri, adulți și seniori, însuflețiți de spiritul creației eminesciene, să sărbătorească în toată deplinătatea ei cultura, cultura națională cu frumusețea și bogăția ei.

Și de această dată, Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj alături de instituțiile culturale din Târgu Jiu, coordonate de Consiliul Județean Gorj și instituții de învățământ: Liceul de Arte ”Constantin Brăiloiu” Târgu Jiu, Școala Populară de Arte ”Constantin Brâncuși” Târgu-Jiu, Teatrul Dramatic”Elvira Godeanu” Târgu-Jiu, Ansamblul Artistic Profesionist „Doina  Gorjului”, Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Gorj, Colegiul Național ”Tudor Vladimirescu” Târgu-Jiu a pregătit un program deosebit:

  • expoziții de artă
  • tur virtual al muzeului de la Ipotești
  • ateliere de creație pentru copii
  • recital de poezie
  • interpretări instrumental-vocale
  • recital de muzică clasică
  • interpretare vocală grup folcloric „Măriile Gorjului”
  • lansare concurs eseuri filosofice – „Destine culturale europene”
  • lansare de carte
  • teatru lectură

Evenimentele se vor desfășura la Biblioteca Județeană „Christian Tell” Gorj, începând cu ora 17:00. Intrarea este liberă, în limita locurilor disponibile.

 

Articole recente