Oficialii români vor cere Comisiei Europene prelungirea termenelor de închidere a termocentralelor din cadrul Complexului Energetic Oltenia (CEO) şi a carierelor miniere. Termenele prevăzute într-un document, citat de profit.ro, sunt cu până la 3 ani mai mari, faţă de cele prevăzute de planul de restructurare a companiei. Conform actualului plan, capacitățile pe cărbune ar trebui închise până în 2026. Noile investiții sunt întârziate cu câțiva ani, mai ales cele pe gaze. Planul de restructurare are ca termen de implementare sfârşitul anului 2026, însă estimările CEO arată că centralele pe gaze ar putea fi puse în funcţiune abia în martie şi iulie 2028, iar parcurile fotovoltaice – în iunie şi noiembrie 2026.
Conform sursei citateă, CEO vrea să contracteze consultanţi care să-i elaboreze un proiect de modificare şi prelungire a planului de restructurare, proiect pentru care statul român va cere aprobarea Bruxelles-ului. ″Se urmăreşte modificarea şi prelungirea Planului de restructurare al Complexului Energetic Oltenia cu o perioadă cuprinsă între minim 1,5 ani şi maxim 3 ani (…)″, scrie în document, consultanţii urmând să elaboreze şi ″propunerile de modificare a măsurilor care sunt imposibil de a fi implementate până la 31.12.2026 şi termenele propuse pentru decalare până cel mai târziu la 31 decembrie 2028, cu evidenţierea impactului (cum ar fi: funcţionarea în regim comercial a blocurilor energetice pe cărbune)″.


