VIDEO | Biciclist căzut pe carosabil, lângă Podul Pasarelei. Au intervenit jandarmii gorjeni

- Advertisement -

În această dimineață, în jurul orei 7, pe timpul deplasării către domiciliu după terminarea programului de muncă, doi jandarmi gorjeni au observat în zona Podului Pasarelei din municipiul Târgu-Jiu, în mijlocul străzii, o persoană căzută de pe bicicletă.

Imediat cei doi jandarmi au oprit mașina, s-au apropiat de persoana căzută pe carosabil, au observat că era conștientă, însă prezenta urme de lovituri la cap. Bărbatul a transmis că i-a venit rău, s-a dezechilibrat și a căzut cu bicicleta.

Cei doi jandarmi au apelat, de îndată, SNUAU 112 pentru a solicita sprijin medical și au stat lângă victimă, asigurând locul, până la sosirea unui echipaj SMURD, care după acordarea de îngrijiri medicale l-a transportat la spital.

“Felicitări colegilor noștri pentru profesionalismul de care au dat dovadă, intervenția eficientă într-o situație de urgență și sprijinul acordat persoanei. În situații similare, recomandăm persoanelor să solicite imediat sprijinul echipelor de intervenție specializate oferind detaliile observate, să semnalizeze locul pentru a fi vizibil pentru alți conducători auto, să comunice permanent cu persoana care are nevoie de sprijin, să aștepte echipajul medical.”, au transmis jandarmii gorjeni.

Articole recente