Rețelele de socializare au jucat un rol masiv în rezultatul votului de la primul tur de scrutin al prezidențialelor, dar și de la alegerile din vară. Campania electorală, în acest an, s-a dus și în zona online, iar asta a influențat, spune un fost lider politic.
Fostul lider PD și fost parlamentar, Pantelimon Manta, spune că rezultatul votului pentru președinție este, de fapt, un cumul de factori. Fostul politician susține că votul a fost unul de blam la adresa clasei politice actuale. Manta susține și că rețelele de socializare au avut un aport mare, la alegerile de duminică, atunci când un candidat care nu și-a făcut campanie, dar a transmis mesaje exclusiv online, s-a clasat pe locul I.
Manta spune că vede și o influență de altă natură, explicațiile fiind greu de raportat la transparență.
Rezultatul votului din primul tur al alegerilor prezidențiale a scos din competiție candidații partidelor mari și a dus în turul II un independent.


