Miruță (USR): “E mesajul unui tată care nu mai stă de o parte!”

- Advertisement -

Cazul băiatului de 16 ani decedat săptămâna trecută în spitalul din Tg-Jiu ca urmare a “bâjbâielii” cadrelor medicale a stârnit revoltă nu doar în rândul opiniei publice ci și în rândul unora dintre politicieni. Dacă unii au încercat să se “cocoațe” electoral pe nefericitul incident deviind problemele principale ale sistemului de sănătate spre contracandidații politici, deputatul Radu Miruță trage un semnal de alarmă din postura “unui tată care nu mai stă de o parte!”.

“Moartea unui copil de 16 ani, abandonat de sistemul medical din România, în 2024 este o barbarie. Este ceva ce nu putem lăsa să se mai întâmple. Dar, s-ar putea repeta.

Spun asta pentru ca toți știm cat de departe a ajuns mâna vechilor politicieni în spitalele din România. O caracatiță politică de interese personale care a ajuns să ne ia dreptul la sănătate, la educație, la o viață decentă.”, afirmă deputatul într-un mesaj transmis pe pagina sa de socializare.

“Știu că fiecare dintre noi în județ are păreri diferite despre cine e de vină, cine a greșit, cine poartă întreaga responsabilitate. Dar, mai știu un lucru foarte clar: toți suntem de acord ca nu e normal ce s-a întâmplat și vrem să ne știm copiii, familiile în siguranță! Nu se va întâmpla atât timp cat aceeași oameni iau decizii pentru noi și viața noastră. Nu se va întâmpla atâta timp cat constatăm și nu mișcăm, fiecare, câte ceva în pătrățica noastră.”, mai subliniază Radu Miruță în postarea sa.

“Acesta nu este un mesaj politic. E mesajul unui tată care nu mai stă de o parte!”, spune indignat președintele USR Gorj, aflat în postura de candidat la Camera Deputaților pentru un nou mandat.

Miruță s-a afirmat constant în mandatul său de deputat prin susținerea activă a redeschiderii minei de grafit de la Baia de Fier, finalizarea lucrărilor la hidrocentralele abandonate din Defileu Jiului, Legea pensiilor minerilor și energeticienilor, soarta salariaților și viitorul CE Oltenia.

Articole recente