De sărbători, tânărul acuzat că şi-a violat în mod repetat surorile din Vladimir va primi sentinţa de la Curtea de Apel Craiova. Acesta a formulat apel împotriva verdictului de la Tribunalului Gorj, prin care a fost condamnat la 13 ani de închisoare cu executare. Instanţa din Bănie a anunţat astăzi că amână pronunţarea la data de 19 decembrie.
Dacă judecătorii de la Curtea de Apel Craiova vor fi acord cu cei de la Gorj, tânărul de 22 de ani va trebui să plătească şi 10.000 lei despăgubiri morale pentru cele două fete. Mai mult, instanţa de la Târgu-Jiu a decis ca, timp de doi ani, după executarea pedepsei cu închisoarea, să primească interdicţia de a se afla pe raza localităţii Vladimir. Bărbatul acuzat că şi-a violat ani la rând cele două surori a spus că s-a jucat de-a mama şi de-a tata. Expertiza Institutului Naţional de Medicină Legală a scos la iveală faptul că acesta prezintă tulburare de personalitate, cu manifestări antisociale, însă şi-a păstrat discernământul în raport cu faptele sale. Comisia de Expertiză Psihiatrică a decis că se impun măsuri de siguranţă care pot fi aplicate în cadrul pedepsei prin privare de libertate în condiţii de ambulator prin reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.


